2 Corinthians 6
1 „Ca unii cari lucrăm mereu, Alăturea de Dumnezeu, Vă sfătuim să încercați, Neîncetat, să căutați Să nu vă fie, în zadar, Dat, al lui Dumnezeu, sfânt har.
2 Pentru că El spune mereu: „La vremea potrivită, Eu, Necontenit, te-am ascultat Și-n urmă, Eu te-am ajutat, În ziua mântuiri-apoi. Luați dar, seama bine, voi, Că azi e ziua mântuirii Și, peste-ntreg cuprinsul firii, Acum e vremea potrivită, Cari trebuie-a fi folosită.”
3 Necontenit, noi căutăm Ca, nimănui, să nu îi dăm Prilej de poticniri, vreodată, Pentru a nu fi defăimată A noastră slujbă, mai apoi.
4 În orișice privință, noi Dorim să arătăm, mereu, Că Îl slujim, pe Dumnezeu, Și-I suntem vrednici slujitori. De-aceea, suntem răbdători, Când un necaz ne-apasă tare, Ori, în nevoi, sau strâmtorare, Pe-al nostru drum, ne-am pomenit.
5 Răbdare-avem, necontenit, Și când bătaie căpătăm, Ori când, în temniță, ne-aflăm, Sau în răscoalele iscate, În osteneli nenumărate, În posturi și-n vegheri apoi.
6 Deci, vrednici, vrem ca să fim noi, Prin curăție, rugăciune, Răbdare și înțelepciune, Prin bunătatea arătată, Prin dragostea adevărată – Neprefăcută – prin Duh Sfânt;
7 Apoi, și prin acel cuvânt Cari este-al adevărului, Și prin puterea Domnului, Și-apoi, prin armele pe care, Neprihănirea doar le are.
8 În slăvi sau în ocări ce vin, Ori în vorbirile ce țin Atât de rău cât și de bine, Suntem priviți, de orișicine, Ca niște-nșelători, măcar Că spunem adevărul doar.
9 Deși suntem bine știuți, Părem a fi necunoscuți. Suntem ca unii cari murim, Dar iată, însă, că trăim. Suntem ca niște pedepsiți, Fără a fi, morții, sortiți.
10 Drept niște întristați părem, Deși, mereu, veseli, suntem. Mulți sunt, de noi, îmbogățiți, Dar noi, săraci, suntem priviți. Părem a nu avea nimic, Dar stăpânim totul, vă zic.”
11 „Slobozi, la gură, ne-am vădit, Față de voi, prin ce-am vorbit. De-aceea, Corintenilor, Vă spunem vouă, tuturor, Că-n acest fel, ne-am răcorit Și inima ni s-a lărgit.
12 Prea bine știm că, pentru noi, Nu sunteți, la strâmtoare, voi. Însă, s-a strâns inima voastră, Mereu, doar din pricina noastră.
13 Faceți acum, la fel, și voi: Lărgiți-vă-n inimi apoi, Pentru că, astfel, v-am vorbit, Căci fii ai mei, v-am socotit.”
14 „La jug, să nu vă înjugați, Cu cei necredincioși, dragi frați. Ce legături pot să se lege, Între cei cari sunt făr’ de lege, Și cei ce sunt neprihăniți? Sau, oare, cum vă-nchipuiți Că întunericul se-adună, Stând, cu lumina, împreună?
15 E vreo-nțelegere pe care Hristos, cu Belial, o are? Ce legături – mă rog frumos – Sunt între cel necredincios Și cel ce crede? Sau – zic eu –
16 Un Templu al lui Dumnezeu, Cum poate să se-mpace-apoi, Cu idolii? Voi știți, că noi, Suntem Templul lui Dumnezeu, Precum a zis chiar El, mereu: „Eu am să locuiesc, cu voi, Și în al vost’ mijloc, apoi, Eu am să umblu, ne-ncetat, Căci printre voi, voi fi aflat. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.”
17 De-aceea, Domnu-a zis: „Ieșiți, Din al lor rând, și vă grăbiți Ca să vă depărtați de ei. Nu vă atingeți” – dragii mei – „De ceea ce e necurat, Iar Eu vă voi primi, de-ndat’.
18 Vă voi fi Tată” – Domnul zice – „Iar voi Îmi sunteți fii și fiice.”